Băiatul a DISPĂRUT în valurile mării… iar un an mai târziu, cineva a bătut la ușa mamei lui

În ușa casei, scăldat în lumina caldă a după-amiezii, stătea Leo. Slăbit, cu hainele pătate de sare și vânt, dar în picioare. Cu ochii adânciți, mai bătrâni cu zece ani decât vârsta lui, și o cicatrice proaspătă sub sprânceană.

Clara a dus mâna la gură, tremurând.

— Leo… ești… ești tu?

Băiatul a dat ușor din cap.

— N-am murit, mamă, deși a vrut asta.

Clara s-a prăbușit în genunchi, izbucnind în lacrimi. A vrut să-l atingă, să-l ia în brațe, dar Leo a făcut un pas înapoi.

— M-au găsit niște pescari turci. Am fost dus prin insule, lucram în porturi să supraviețuiesc. N-am avut actele, nimic. Dar m-am întors. Pentru tine. Și pentru el.

Privirea lui s-a întunecat.

— Unde e François?

Clara a tăcut. Apoi, cu voce joasă, a spus:

— N-a mai fost de găsit. A plecat la câteva zile după ce-ai dispărut. Poliția a crezut că și el a fugit.

Leo și-a lăsat geanta pe jos.

— Nu a fugit. Și știu asta pentru că… n-a apucat.

Clara s-a uitat la el, încremenită.

Leo și-a tras încet mâneca. Pe brațul său erau semnele luptelor — dar și o brățară de piele cunoscută. A lui François.

— M-a crezut înecat. Dar nu m-am dus la fund. Am înotat până la o stâncă. Și când el s-a întors după ceva ce scăpase… eram acolo.

Tăcere.

— Ce-ai făcut cu el? — șopti Clara.

Leo privi spre mare, de parcă valurile ar fi putut răspunde în locul lui.

— Am făcut ce trebuia. Ce el a vrut să facă mie. Doar că… eu am ales altceva.

Apoi, în tăcerea grea, adăugă:

— Nu m-am răzbunat. L-am lăsat să trăiască. Să simtă ce înseamnă să fie mic, slab și abandonat. Așa cum m-a lăsat el.

Clara, sfâșiată între ușurare și teamă, și-a îmbrățișat fiul.

— Iartă-mă… te-am pierdut când am tăcut.

Leo n-a spus nimic. Dar, în acea îmbrățișare, erau toți anii pierduți și fiecare zi de supraviețuire.

În sat, nimeni n-a mai vorbit despre François. Dar în fiecare duminică, un bătrân pescar spunea că, la apus, se vede o barcă legănându-se singură în larg.

Iar Leo? A crescut. A învățat să trăiască cu umbrele trecutului. Dar și să privească înainte.

Pentru că, uneori, cele mai întunecate ape nasc cei mai puternici înotători.

Like this post? Please share to your friends:
Lasă un răspuns

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!: